CFR începe un program de revigorare a administrării infrastructurii feroviare

CFR începe un program de revigorare a administrării infrastructurii feroviare
Publicat: 12/04/2019, 14:35

Provocarea majoră pentru actuala conducere a CFR SA este repoziționarea pe un trend ascendent a serviciilor feroviare, iar prioritățile companiei vor fi orientate pe acțiuni și programe concrete în zona investițiilor și a exploatării rețelei feroviare la nivel național. Principalele măsuri care vor contribui la implementarea acestui program sunt: reducerea la jumătate a perioadei de analiză a documentațiilor depuse în cadrul procedurilor de licitații publice; desemnarea ofertei câștigătoare pentru modernizarea subsecțiunilor Brașov – Apața și Cața – Sighișoara; semnarea contractului pentru începerea lucrărilor de „Dublare a liniei de cale ferată între stațiile Mogoșoaia și Balotești”, parte integrantă a proiectului „Modernizarea liniei București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București”; modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, situate la intersecția cu drumurile naționale și drumurile europene, prin montarea de bariere automate; pregătirea unui proiect de modernizare a Gării de Nord în parteneriat public-privat; creșterea vitezei de circulație pe rețeaua feroviară, prin lucrări de ridicare a restricțiilor de viteză pe toate magistralele de cale ferată; creșterea nivelului de dotare și a gradului de tehnologizare a operațiilor de întreținere și reparații, prin achiziția de utilaje noi pentru lucrări de întreținere și reparații curente; utilizarea eficientă a forței de muncă la nivelul celor 8 regionale de cale ferată, prin înființarea atelierelor de reparații, cu personal specializat pentru intervenții operative; demararea programului de reparații utilaje de cale ferată în centrele specializate din țară, program care va contribui la îmbunătățirea activității economice a firmelor românești de profil; angajarea de personal specializat și implementarea unor programe de pregătire profesională, finanțate din fonduri europene.

De asemenea programul prevede și lucrări de întreținere și curățenie în zona de siguranță feroviară și în spațiile publice din gări. Astfel, la nivelul celor 8 sucursale regionale de cale ferată, personalul specializat va acționa cu utilaje pentru tăierea vegetației din zona liniilor de cale ferată, în stațiile de cale ferată se vor desfășura acțiuni de întreținere și curățenie, iar spațiile comerciale libere vor fi închiriate prin licitații publice. Tot la nivel regional, vor demara și discuțiile cu autoritățile locale pentru acțiuni concrete necesare amenajării zonelor publice din perimetrul gărilor, astfel încât acestea să fie utilizate în folosul publicului călător.

Prin implementarea acestui program, CFR SA își propune să contribuie la creșterea calității serviciilor oferite atât călătorilor, cât și operatorilor de transport de feroviar, în contextul în care acțiunile menționate au drept scop creșterea vitezei de circulație la nivelul întregii rețele, îmbunătățirea serviciilor din stațiile de cale ferată și a capacităților de exploatare oferite operatorilor de transport.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor